Parohia Sfinţii Apostoli
Stella Marisstraat
8380 Zeebrugge
Belgia
Roemeens-Orthodoxe Metropolis van West- en Zuid-Europa
Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Achiziţia Bisericii Stella Maris pentru Parohia Sfinţii Apostoli Zeebrugge
Cu ajutorul Domnului şi prin mijlocirea Sfinţilor Apostoli, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României, prin sesiunea de finanţare 2024, alocă Parohiei Sfinţii Apostoli din Zeebrugge, Belgia, fonduri pentru achiziţionarea locaşului de cult, biserica Stella Maris.
Aprobarea proiectului publicată pe 5 iunie 2024 poate fi verificată online pe site-ul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni: https://dprp.gov.ro/…/rezultatele-unei-noi-etape-de…/
Necesitatea proiectului de achiziţie a survenit în urma Deciziei Episcopiei de Bruges şi a Primăriei Bruges de a vinde această clădire de patrimoniu bisericesc şi local reprezentativ.
Cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Iosif, demersul comunităţii noastre, finalizat prin proiectul depus la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, se axează în principal pe păstrarea identităţii spirituale şi respectarea libertăţii religioase a românilor creştin-ortodocşi din zona şi împrejurimi, credincioşi ai Parohiei Ortodoxe Sfinţii Apostoli din Zeebrugge care prin achiziţionarea bisericii Stella Maris vor avea un locaş de cult.
Obiective:
- Achiziţia bisericii Stella Maris aflată la Stella Marisstraat, 8380 Zeebrugge, Belgia în folosul parohiei Sfinţii Apostoli Zeebrugge pentru comunitatea de români creştini-ortodocşi din zonă şi din împrejurimi cu sprijinul financiar al DRP;
- Susţinerea şi îmbunătăţirea unui cadru adecvat practicării şi păstrării cultului ortodox în spaţiul neerlandofon, a tradiţiei cultului ortodox prin folosirea bisericii Stella Maris pentru slujbele Parohiei Sfinţii Apostoli din Zeebrugge;
- Unitatea comunităţii româneşti prin existenţa acestui reper fizic, de o inestimabilă importanţă culturală şi identitară prin crearea unui pol de cooperare şi dezvoltare culturală acesibil tinerelor generaţii prin cunoaşterea limbii, culturii şi identităţii româneşti;
- Susţinerea activităţilor educaţionale şi cunoaşterea reperelor româneşti, ţinerea de conferinţe cu prezenţă locală, internaţională sau de la distanţă, prezentări, ateliere;
- Un spaţiu permanent de întâlnire, accesibil şi favorabil nevoilor unei comunităţi româneşti, europene, în creştere.
Astfel, cu ajutorul Domnului, parohia noastră primeşte în anul 2024 de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni finanţare nerambursabilă pentru achiziţionarea bisericii în care slujim de peste 10 ani. Valoarea totală finanţată de către DRP a proiectului Achiziţia bisericii Stella Maris pentru Parohia Sfinţii Apostoli Zeebrugge este de 2.933.470 RON, aproximativ 589.000 EUR. Valoarea totală a achiziţiei este de 620.000 EUR, în afara taxelor notariale.
Îi mulţumim Domnului pentru acest dar binecuvântat comunităţii noastre “CTITORIE PENTRU VEŞNICIE ” în sprijinul vieţii duhovniceşti, identitare şi culturale, fundamentale societăţii.
Le suntem profund recunoscători pentru ajutorul primit reprezentanţilor Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, pentru recunoaşterea necesităţii liturgice şi sociale şi sprijinul oferit pentru achiziţionarea bisericii.
Slavă Domnului pentru toate!
DEVINO CTITOR!
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale punem un nou început pentru comunitatea noastră achiziţionând biserica Stella Maris din Zeebrugge pentru parohia noastră.
În acest lăcaş de cult slujim din anul 2013 şi de-a lungul acestor ani ne-a devenit casă duhovnicească în care ne împărtăşim de Sfintele Taine şi de bucuria sărbătorilor.
Acum, când această biserică ni se propune spre vânzare suntem nespus de bucuroşi şi dorim să ne mobilizăm cu entuziasm şi responsabilitate.
Cei 3098 m² cuprind spaţiul de cult şi o sală pentru cateheze, iar esplanada şi terenul dimprejur ne permit la marile sărbători să organizăm slujbele în exterior.
Episcopia Catolică prin Episcopul Lodewijk Aerts şi Primăria Bruges prin Primarul Dirk de Fauw şi Vice-primarul Mercedes Van Volcem au intervenit ca noi să fim cumpărătorii preferaţi. Preţul este de 620 000 euro, la care se vor adăuga taxele.
Având în vedere suprafaţa construită, terenul aferent şi locul în care este situată, preţul este unul deosebit de prietenesc.
Suntem aşadar chemaţi să devenim CTITORI de biserică! La fiecare slujbă săvârşită în lăcaşul de cult, ctitorii sunt pomeniţi, jertfa lor materială fiind temelie pentru toată lucrarea duhovnicească săvârşită acolo. Biserica va rămâne moştenire generaţiilor viitoare ca mărturie de credinţă şi de vieţuire pe aceste meleaguri în care am adus şi trăim credinţa ortodoxă strămoşească.
Vă mulţumim din suflet tuturor celor ce ne sprijiniţi pentru acest proiect de suflet!
Donaţiile se fac prin virament bancar în contul parohiei:
Parohia Sfinţii Apostoli / ROPSFAP VZW
Stella Marrisstraat, 8380 Zeebrugge, Belgia
ING BANK: BE43 6528 2261 0101
Cod BIC: BBRUBEBB
precizând în comunicare: Donaţie achiziţie biserica Stella Maris şi numele dumneavoastră
Harul Domnului Nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi. Amin.
Părintele Gabriel Pop
Preot slujitor
Legături utile
- Biserica Ortodoxă Română https://patriarhia.ro
- Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale http://www.mitropolia.eu/fr
- Parohii în Belgia sfintiiapostoli.be/alte-parohii-in-belgia
- Reprezentanţa Permanentă a Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene https://www.romorth.eu
- Doxologia – Portal Ortodox https://doxologia.ro
- Nepsis Belgia https://nepsisbelgia.wordpress.com
- Înviere 2022 https://fb.watch/jIYjHXxTyx